În Ucraina ar putea fi legalizat canabisul în scop terapeutic

Legalizarea canabisului în scop terapeutic şi reducerea numărului de parlamentari. Acestea sunt printre cele 5 întrebări pe care administraţia de la Kiev doreşte să le supun unui referendum, care va avea loc odată cu alegerile locale din 25 octombrie. Anunţul a fost făcut de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care şi-a îndemnat concetăţenii să iasă la vot şi să-i susţină proiectele.

Zelenski consideră că reducerea numărului deputaţilor va contribui la intensificarea competitivităţii şi i-ar încuraja pe parlamentari să reprezinte mai bine interesele cetăţenilor.

Referitor la consumul de marijuana, liderul de la Kiev a declarat că, potrivit estimărilor preliminare, cel puţin două milioane de ucraineni au nevoie de canabis. În lista întrebărilor se regăseşte şi crearea unei zone de liber schimb în Donbas, regiune parţial controlată de separatiştii proruşi.

Alegătorii vor mai trebui să se expună privind introducerea pedepsei cu închisoare pe viaţă pentru corupţie şi dacă Ucraina trebuie să ridice problema garanțiilor de securitate stabilite în Memorandumul de la Budapesta.

Oponenţii lui Volodimir Zelenski au calificat referendumul drept o tentativă de a-şi mobiliza electoratul, care va duce la creşterea numărului îmbolnăvirilor de COVID-19.


Preluat de la: Publika.md