Autoritățile de la Chișinău vor solicita un credit de urgență de la Banca Mondială pentru a susține agricultorii care au avut de suferit din cauza secetei din acest an. Anunțul a fost făcut de președintele Igor Dodon, după tradiționala întrevedere de luni cu șeful Legislativului, Zinaida Greceanîi, și premierul Ion Chicu. De asemenea, Igor Dodon a mai spus că situația în agricultură va fi discutată, miercuri, la ședința Consiliului Suprem de Securitate.
Președintele Igor Dodon a menționat că Guvernul deja a decis să aloce un suport pentru 200 de mii de hectare, semănate toamna. Potrivit lui, au fost demarate toate procedurile necesare în acest sens, astfel încât să fie acordate câte o mie de lei per hectar. Igor Dodon a mai precizat că următoarea etapa este evaluarea situației la cele peste 500 de mii de hectare, semănate cu porumb și floarea soarelui.
„Avem o secetă fără precedent și agricultorii, într-adevăr, se ciocnesc cu cea mai mare problemă din ultimii ani. Am decis să solicităm un credit de urgență de la Banca Mondială pentru a ajuta, în special, doar agricultorii. Există astfel de mecanisme și colegii de la Guvern în următoarele zile vor avea primele contacte cu reprezentanții Băncii Mondiale”, a spus președintele Republicii Moldova, Igor Dodon.
De asemenea, Igor Dodon a mai spus că săptămâna trecută a discutat la Moscova despre acordarea unui ajutor umanitar din partea autorităților ruse pentru agricultorii din țara noastră Este vorba despre aproximativ 40-50 de tone de motorină care vor fi repartizate gratuit pentru fermieri.
Totodată, președintele a spus că săptămâna această reprezentații Guvernului de la Chișinău și cei de la executivul de la Moscova vor începe procedura de renegocierea acordului de împrumut de 200 de milioane de euro din partea Federației Ruse. Un alt subiect, discutat în cadrul vizitei lui Dodon la Moscova, a vizat autorizațiile pentru camioanele, înregistrate în Republica Moldova.
În urma discuțiilor cu autoritățile ruse, s-a decis că o parte dintre aceste autorizații care erau preconizate pentru trimestru patru să fie repartizate acum, pentru ca exportatorii să poată fără probleme să transporte marfa pe piața Federației Ruse.
Preluat de la: Publika.md