În cazul intentării procedurii de insolvabilitate fictivă a unei întreprinderi comune există patru suspecți

Doi din bănuiți sînt un bărbat și o femeie din conducerea întreprinderii mixte (anterior cu funcție de conducere în așa-zisele „autorități” din stînga Nistrului, care activînd la întreprindere făcea naveta la Chișinău); iar alți doi – un bărbat și o femeie – din conducerea unei companii din Moldova, care a solicitat în instanța de judecată declararea insolvabilității în privința întreprinderii mixte.

Potrivit procurorilor PCCOCS, insolvabilitatea ar fi fost de fapt creată artificial, în condițiile în care întreprinderea avea capacitate de plată suficientă, ca să poată preveni formarea datoriei de peste 12.000.000 lei față de salariați, în 2022-2024, precum și ca să le poată achita salariile ulterior formării datoriei.

La rîndul lor, cei doi din conducerea companiei care a solicitat declararea insolvabilității întreprinderii mixte, ar fi făcut-o cu scopul preluării unor active ale întreprinderii, în contextul în care întreprinderea refuzase anterior.

Prin urmare, acțiunile intenționate ale celor bănuiți le-ar fi cauzat creditorilor întreprinderii mixte pierderi considerabile. Pentru consolidarea probelor pe care le dețin, procurorii au descins miercuri cu percheziții la sediile ambelor companii, automobile și domiciliile bănuiților, de unde au ridicat documente scrise și electronice, pentru cercetare și coroborare cu probele deja deținute.

Investigațiile continuă prin prisma infracțiunilor abuz de serviciu și insolvabilitate fictivă, timp în care persoane beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.


Preluat de la: Noi.md