Imagini revoltătoare de la Spitalul Raional Făleşti. Şase lucrători medicali, surprinşi cum cară pe scări o targă pe care era un pacient (VIDEO)

Imagini revoltătoare de la Spitalul Raional Făleşti. Şase lucrători medicali au fost filmaţi cum se chinuie cărând pe scări o targă pe care era un pacient. Videoul a fost plasat pe o reţea de socializare, iar autorul postării susţine că administraţia instituţiei medicale ar face economii pe seama ascensorului.

Din imagini se vede că bolnavul este dus pe targă doar de femei. Potrivit autorului postării, cazul a avut loc săptămâna trecută.

Am luat legătura cu administraţia spitalului pentru a ne oferi un comentariu. Vicedirectorul instituţiei, Nicolae Andrieş, a declarat că liftul nu a putut fi utilizat doar o zi pe motiv că s-ar fi defectat. Problema a fost soluţionată mai greu din cauza că meşterul a venit tocmai de la Bălţi. Întrebat când mai exact a avut loc acest caz, managerul spitalului ne-a îndemnat să revenim luni pentru mai multe detalii, după care, ne-a închis telefonul în nas.


Preluat de la: Publika.md