Scene incredibile, cu zece urși polari – pui și adulți – care au luat cu asalt o mașină care transporta gunoi, au fost surprinse de un șofer undeva în Rusia, scrie digi24.ro.
Clipul a fost filmat într-o zonă neidentificată, însă, potrivit The Siberian Times, având în vedere numărul de înmatriculare al camionului, întâmplarea ar fi putut să aibă loc în arhipelagul Novaya Zemlya.
Un șofer aflat pe același drum a filmat cu telefonul mobil zece urși polari care au încercuit o mașină de gunoi, iar patru dintre ei chiar s-au urcat în remorcă, atrași probabil de mirosul deșeurilor. În tot acest timp, puii privesc curioși camionul, dar și ascensiunea urșilor bătrâni în camion.
Martorul care a surprins scenele l-a prins în imagine și pe șofer – un tânăr – care vorbea la telefon exact în momentul în care unul din urșii mari s-a ridicat cu picioarele din față pe parbriz.
În încercarea de a alunga urșii, martorul a claxonat, însă animalele nu au părut deloc deranjate.
Toți urșii polari arată sănătoși și bine hrăniți, însă cel care a filmat clipul sugerează că foamea i-a făcut să iasă în stradă și să asedieze camionul.
„Uite ce se întâmplă, urșii sunt flămânzi, acum al patrulea se urcă în remorcă”, spune șoferul în timp ce apasă pe claxon.
Deznodământul acestei întâmplări nu este cunoscut.
Preluat de la: Publika.md