Imagini halucinante la New York, unul dintre cele mai afectate state ameicane de pandemia de coronavirus. Un grup de tineri a sechestrat un autobuz pentru a se filma petrecând și dansând fără măști de protecție. Imaginile au ajuns virale în mediul online.
Oficialii din orașul New York încearcă să dea de urma unor tineri care au blocat un autobuz, pentru a se filma dansând și petrecând timp de 30 de minute fără a purta măști, relatează ABC News, citat de b1.ro.
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 4. Toți petrecăreții au fugit până când un supervizor al companiei de transport a ajuns la fața locului, șoferul nefiind rănit în urma incidentului.
De la începutul epidemiei de coronavirus, SUA au raportat peste 5,3 milioane de cazuri de infectare și peste 168.000 de decese.
Alte peste 2,7 milioane de persoane s-au vindecat și au fost externate.
În acest moment, pe teritoriul SUA sunt active aproape 2,4 milioane de cazuri de SARS-CoV-2, dintre care peste 17.000 severe, în stare gravă la ATI.
SUA au decis însă să retragă săptămâna trecută recomandările către toţi cetăţenii americani de a evita orice călătorii în străinătate, pe fondul pandemiei de coronavirus. Recomandarea a fost înlocuită cu o serie de avertismente pentru anumite ţări, dispuse de către Departamentul de Stat şi Centrul de Control al Bolilor şi Prevenţie (CDC), scrie Reuters.
”Odată cu ameliorarea condiţiilor sanitare şi de siguranţă în unele ţări şi cu posibila înrăutăţire în altele, departamentul revine la sistemul anterior de niveluri de recomandări de călătorie pentru fiecare ţară”, arată un comunicat la Departamentului de Stat care a luat locul recomandării globale de nivel 4 (maxim) ”Nu călătoriţi” emise în 19 martie.
Pentru circa 30 de ţări s-au emis din 6 august alerte ”Nivelul 4: Nu călătoriţi”. Pe lista de risc ridicat se află, printre altele, India, Rusia, Bangladesh, Belize, Bolivia, Costa Rica, Republica Dominicană, Egipt, El Salvador, Haiti, Iran, Kosovo, Kazahstan, Mongolia, Honduras şi Libia.
Preluat de la: Publika.md