Cu ce averi a venit în funcție, cu acelea a și plecat. Cel puțin potrivit declarației de avere. Este vorba despre fostul președinte, Igor Dodon, care conform documentelor depuse la ANI pe tot parcursul celor patru ani de mandat în fruntea țării a trăit din salariu și a achitat credit la bancă. În declarația de avere nu este indicat nici faptul că fostul șef de stat ar fi avut mașină personală și nici alte bunuri, în afară de o casă de locuit și un teren intravilan, scrie agora.md
Potrivit declarației de avere completate de Igor Dodon în anul 2016, veniturile anuale din salariu constituiau peste 182.000 de lei, iar veniturile soției sale – peste 167.000 de lei. De asemenea, politicianul declara un teren intravilan cu o suprafață de 0,059 hectare, estimat la valoarea cadastrală de peste 451.000 de lei.
Dodon mai declara o casă de locuit de 422 de metri pătrați, cu o valoare estimată la peste 2 milioane de lei.
De asemenea, politicianul deținea conturi bancare la mai multe instituții financiare, dar cu sume nesemnificative de bani, cel mai mare cont constituind 268 de lei.
În 2016 Dodon avea un împrumut bancar în sumă de aproximativ 1,5 milioane de lei. Politicianul mai declara că este fondatorul unei fundații de binefacere și a două Asociații Obștești.
Declarația de avere a lui Igor Dodon din anul 2017 nu se deosebește prea mult de cea din anul precedent, cu excepția salariului de deputat care constituia puțin peste 6.000 de lei. Aceeași situație este respectată cu strictețe și în declarația de avere din anul 2018, precum și în declarația de avere din anul 2019 și anul 2020.
În contradicție cu declarațiile de avere, însă, au fost vacanțele de lux pe care Igor Dodon și le-a organizat alături de familia sa. Maldive, Dubai sau Seychelles sunt doar câteva dintre destinațiile exotice vizitate de politicianul Igor Dodon în ultimii ani.
De exemplu, în anul 2010, Igor Dodon și familia sa au plecat în Maldive – locul preferat al europenilor care vor să facă plajă pe timp de iarnă. Pe pagina sa de Facebook, politicianul nu a publicat însă nicio fotografie din acea vacanță.
În ianuarie 2011, familia Dodon s-a odihnit pe insulele Seychelles, alt paradis din Oceanul Indian. Agențiile de turism scriu că destinația este „paradisul celebrităților, al celor care vin în luna de miere și al celor cu posibilități financiare deosebite”.
În ianuarie 2020, o cameră dublă în acest hotel costa aproximativ 8 mii de lei pentru o noapte, dar un sejur întreg, cu zbor din Chișinău, depășește suma de 5 mii de euro. În funcție de serviciile incluse și de camera selectată, o asemenea vacanță putea costa, în 2011, chiar și 10 mii de euro la cursul valutar de atunci.
Președinția a declara atunci că „absolut toate vacanțele care au presupus costuri de cazare au fost achitate din veniturile legale obținute de familia prezidențială”.
Preluat de la: Timpul.md