Guvernul Thailandei a decretat stare de urgenţă la Bangkok pentru a opri protestele

Guvernul thailandez a decretat joi dimineaţa starea de urgenţă în capitala Bangkok, pentru a pune capăt protestelor din jurul sediului executivului. Miercuri noaptea au fost arestaţi mai mulţi lideri ai protestelor, relatează Kyodo.

Premierul Prayut Chan-o-cha a susţinut că măsura este necesară deoarece protestele sunt ilegale şi afectează eforturile de a opri răspândirea coronavirusului, scrie agerpres.ro

Starea de urgenţă a intrat în vigoare la ora locală 04.00. Sunt interzise adunările în grupuri mai mari de cinci persoane şi publicarea de ştiri sau mesaje online care pot periclita securitatea naţională, al căror conţinut poate crea teamă sau deformează informaţiile.

Guvernul Thailandei a comunicat că restricţiile sunt justificate şi de blocarea unei coloane regale în timpul protestelor de miercuri, acţiune considerată o ameninţare gravă la adresa securităţii statului şi a siguranţei şi bunurilor publice şi private.

Mii de protestatari au mărşăluit miercuri spre sediul guvernului de la Bangkok, cerând demisia lui Prayut şi reformarea monarhiei thailandeze. Mulţi dintre demonstranţi s-au retras înainte de miezul nopţii, după ce poliţia a avertizat că vor fi îndepărtaţi cu forţa. Unii au rămas însă peste noapte în faţa complexului de clădiri unde se află biroul premierului.

Liderii protestatarilor au fost arestaţi înainte de răsărit, iar forţele de ordine au raportat că au avut loc unele ciocniri, însă nimeni nu a fost rănit. 


Preluat de la: Publika.md