Majorarea deducerilor este prevăzută într-un proiect de lege ce vizează politica fiscală pentru 2026 – o inițiativă a deputaților din majoritatea parlamentară, avizată de Guvern în ședința din 10 decembrie.
Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, a reconfirmat în ședință că autoritățile nu vor promova „mișcări radicale” în domeniul fiscal, pentru a menține previzibilitatea pentru sectorul privat.
Mecanismul de aplicare a cotei zero la impozitarea profitului nedistribuit se prelungește cu încă un an, pînă la identificarea unei soluții aplicabile pe termen lung, în paralel cu eforturile de uniformizare a regimurilor fiscale.
„Abrogăm un regim fiscal diferențiat, cel care vizează taxele – unul dintre cele 12 regimuri fiscale. Urmează să rămînem cu 11 și vom continua să lucrăm pentru a uniformiza sistemul și a reduce distorsiunile existente”, a declarat ministrul.
Andrian Gavriliță a evidențiat și angajamentele privind Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA). Plafonul de înregistrare ca subiect al impunerii cu TVA va fi majorat de la 1.2 milioane la 1.5 milioane de lei în 2026.
„Aș menționa și revizuirea mecanismului de rambursare a TVA pentru agricultori, astfel încît să extindem perioada și eligibilitatea restituirii. Nu înseamnă că am rezolvat toate problemele. Urmează discuții cu colegii și cu reprezentanții sectorului agricol, pentru a pune la punct mecanismele și planurile, astfel încît să avem un calendar clar și o previziune solidă privind soluționarea problemelor de taxare a competitivității”, a adăugat ministrul.
Pentru mașinile introduse în R. Moldova pînă la 1 iulie 2025 în regim de admitere temporară, ulterior distruse sau vîndute la piese, proiectul prevede achitarea unei taxe de 40.000 de lei pentru închiderea regimului vamal. Drepturile de import achitate pînă la intrarea în vigoare a legii nu vor fi restituite. Totodată, datoriile acumulate vor fi anulate.
Principalele măsuri fiscale pentru 2026 prevăd:
• menținerea cotei zero la impozitarea profitului nedistribuit pentru companiile cu maximum 249 de angajați;
• amînarea aplicării Taxei pe Valoarea Adăugată (TVA) la importul autovehiculelor;
• majorarea plafonului de înregistrare ca subiect al impunerii cu TVA de la 1.2 milioane la 1.5 milioane de lei în 2026, precum și îmbunătățirea mecanismului de rambursare a TVA pentru agricultori;
• acordarea dreptului producătorilor de energie regenerabilă de a deduce cheltuielile aferente transmiterii gratuite a instalațiilor, liniilor electrice și posturilor de transformare;
• scutirea de la plata impozitului pe venit pentru cheltuielile de studii și perfecționare profesională, în limita a 20.000 de lei.
Preluat de la: Noi.md