Parcul va fi creat pe o suprafață totală de 50 ha, iar prin hotărîrea aprobată se transmite în administrare o primă suprafață de 24 ha, schimbîndu-se destinația din teren agricol în teren pentru construcții și amenajare.
Odată cu obținerea statutului de parc industrial, SRL „Moldova HiTech Park” va deține drepturile și obligațiile unei întreprinderi administratoare pentru a asigura operaționalizarea parcului prin: atragerea investițiilor și a rezidenților, dezvoltarea infrastructurii și asigurarea unui mediu competitiv pentru companiile inovative.
Scopul parcului este transformarea economică și tehnologică a Republicii Moldova prin stimularea industriilor cu valoare adăugată și atragerea de investiții locale și străine. Prin dezvoltarea acestui parc, Guvernul urmărește consolidarea poziției țării noastre ca hub regional de inovație și tehnologie.
Investițiile vizează domenii cu impact strategic și cu potențial global de creștere accelerată:
Crearea „Moldova HiTech Park” înseamnă nu doar dezvoltare economică, ci și noi locuri de muncă, transfer de cunoștințe și integrarea Moldovei în lanțurile valorice internaționale.
Preluat de la: Noi.md