„Lăsați-l să se manifeste, să demonstreze că vrea să promoveze prietenia între țările noastre”, a menționat Igor Grosu în cadrul ediției de joi, 19 septembrie, a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.
În opinia spicherului Legislativului, respingerea candidaturii lui Oleg Ozerov ar fi nepotrivită acum.
„Eu intuiesc că opțiunea pe care o vociferează unii experți ar fi o pistă suplimentară să se victimizeze rușii, să spună cît de anti-ruși sînt cei de la Chișinău”, a explicat Igor Grosu.
„Este prematur să ne pronunțăm care o să fie prestația sa. Vine cu o experiență, a activat în Africa, în Orient, în zone cu tensiuni. Eu sper că dumnealui vine cu intenții bune în Republica Moldova. Acuma noi nu ne facem iluzii că e un mare iubitor plaiurilor moldave. Foarte mult sper să aibă o prestație decentă”, a adăugat președintele Parlamentului.
Pe 10 septembrie, președintele rus Vladimir Putin a semnat un decret prin care l-a retras pe Oleg Vasnețov din funcția de ambasador al Rusiei în Republica Moldova, funcție pe care a ocupat-o din 2018. Locul lui ar putea fi ocupat de Oleg Ozerov. Acesta a lucrat în Siria, Tunisia, Franța, Arabia Saudită și a fost implicat în reglementările din Orientul Mijlociu.
Preluat de la: Noi.md