Greva transportatorilor: În ciuda amenințărilor, zeci de curse raionale și Interraionale au fost oprite

Această decizie vine ca formă de protest împotriva noilor prevederi ale Codului Transporturilor Rutiere, care urmează să intre în vigoare la 1 martie 2024. Transportatorii sînt nemulțumiți că revendicările lor, exprimate în timpul protestului din 15 februarie, nu au fost luate în considerare de autorități.

Potrivit APOTA, suspendarea curselor va avea loc în zilele de 27, 28 și 29 februarie, ca o măsură de presiune asupra Guvernului. Oleg Alexa, Președintele Consiliului APOTA, a menționat importanța acestui protest, exprimînd frustrarea transportatorilor față de noua legislație.

De asemenea, Agenția Națională Transport Auto (ANTA) a avertizat că operatorii care nu vor respecta programul de curse ar putea fi sancționați. Conform unui comunicat ANTA, amenzile pot ajunge pînă la 13.500 de lei pentru persoanele cu funcții de răspundere și aproximativ 22.500 de lei pentru entitățile juridice.

Schimbările aduse de noul Cod al Transporturilor Rutiere includ reducerea intervalului de circulație pentru rutele interurbane de la 30 la 15 minute și posibilitatea administrațiilor locale de a stabili graficele de circulație.

Aceste modificări au fost votate de Parlament pe 22 decembrie 2023 și au stîrnit nemulțumiri în rîndul operatorilor de transport, care susțin că noile reglementări nu sînt conforme cu legislația europeană.


Preluat de la: Noi.md