Guvernul grec a anunţat sâmbătă o nouă prelungire, până la 10 ianuarie, a măsurilor restrictive impuse în ţară de două luni din cauza pandemiei de COVID-19, punând capăt flexibilizării acestora cu ocazia sărbătorilor de sfârşit de an, relatează AFP.
Prevăzute iniţial să li se pună capăt în 7 ianuarie, „măsurile restrictive vor începe duminică şi vor dura până la 10 ianuarie din motive preventive”, a anunţat purtătorul de cuvânt al guvernului grec Stelios Petsas, în cursul unui mesaj radiotelevizat.
Obiectivul este ca şcolile să se poată redeschide la 11 ianuarie, a subliniat el.
Situaţia epidemiologică a ţării „va fi evaluată din nou în cursul celei de-a doua săptămâni a lunii ianuarie înainte de anunţarea noilor recomandări privind activitatea economică şi socială”, a adăugat purtătorul de cuvânt, scrie agerpres.ro.
Un lockdown strict, însoţit de restricţii de circulaţie pe timpul nopţii pentru a limita propagarea celui de-al doilea val al epidemiei în ţară – mult mai virulent decât cel din primăvară – a fost adoptat în 7 noiembrie, fiind prelungit prima oară la începutul lunii decembrie pentru o lună.
Totuşi, în ajunul Crăciunului, guvernul a flexibilizat aceste măsuri în a doua săptămână a lunii decembrie, autorizând deschiderea saloanelor de înfrumuseţare, a bisericilor, cu participarea unui număr limitat de credincioşi, şi a unor magazine, cu serviciul „Click & Collect”.
Oamenii nu au voie să circule decât pentru a merge la medic, la farmacie, pentru jogging şi exerciţii fizice. Doar magazinele alimentare şi farmaciile sunt deschise, iar salariaţii sunt sfătuiţi să opteze pentru telemuncă.
Purtarea măştii este obligatorie atât în interiorul imobilelor, cât şi în exteriorul lor, iar circulaţia este interzisă între orele 22:00 şi 05:00.
Începând de la 11 ianuarie, şcolile, saloanele de înfrumuseţare, bisericile se vor redeschide, iar magazinele vor putea funcţiona din nou prin sistemul „Click & Collect” ( care permite să se facă comenzi online cu ridicarea produselor de la cel mai apropiat magazin).
Grecia înregistrează 4.881 de decese din cauza COVID-19 şi 139.447 cazuri de contaminare la o populaţie de 10,7 milioane de locuitori. Peste 4.000 de decese au fost înregistrate în ultimele două luni.
La fel ca în majoritatea ţărilor UE, vaccinarea în Grecia a început la 27 decembrie, prioritate având personalul spitalicesc şi rezidenţii căminelor de bătrâni.
Premierul Kyriakos Mitsotakis, liderii partidelor politice şi numeroşi oficiali guvernamentali au fost de asemenea vaccinaţi, ceea ce ar fi provocat o întârziere pentru personalul sanitar, au denunţat medici şi opoziţia.
Neurochirurgul Panagiotis Papanukolaou, secretar general al Federaţiei uniunilor medicilor din spitale, a denunţat miercuri „amânarea” a numeroase cazuri de vaccinare „din cauza afluxului membrilor guvernului” într-un spital din Atena.
Andreas Poulas, deputat din partea partidului de opoziţie Kinal (centru-stânga), a calificat sâmbătă drept „grotescă” organizarea vaccinării.
În faţa acestor critici, Aristotelia Peloni, purtător de cuvânt adjunct al guvernului, a anunţat sistarea vaccinării pentru responsabili guvernamentali, subliniind că doar „66 au fost vaccinaţi din cei 128 care figurau iniţial pe listă”
Preluat de la: Publika.md