Grecia intră din nou în carantină totală

În încercarea de a opri răspândirea virusului COVID-19, autoritățile elene au luat o decizie radicală – Grecia intră din nou în carantină totală, pentru o perioadă de trei săptămâni, până pe data de 1 decembrie, scrie politico.eu

Până la acea dată, țara este complet închisă. Școlile își vor desfășura activitatea în online, munca se va face de acasă, acolo unde este posibil, iar magazinele non-alimentare se vor închide.

Singurele unități care rămân deschise sunt farmaciile și marile lanțuri de hypermarketuri, anunță autoritățile.

Grecii contest aceste restricții și spun că autoritățile s-au grăbit, temându-se că economia țării va intra într-un declin considerabil.

În paralel, tinerii deja se organizează pe rețelele sociale pentru a declanșa ample proteste împotriva guvernanților.


Preluat de la: Publika.md