Banca digitală maghiară Granit Bank, avându-l ca acționar semnificativ pe Istvan Tiborcz, unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din Ungaria și ginere al premierului Viktor Orban, intră pe piața din România în prima sa ieșire în afara țării, conform profit.ro.
Granit Bank va începe să opereze în România încă din acest trimestru, asigurând servicii transfrontaliere cu conturi în lei și valută și un schimb valutar, printr-o aplicație în limbile română, maghiară și engleză. Banca a fost înființată în 2010 de magnatul maghiar al industriei construcțiilor, Sandor Demjan, pentru a ajuta IMM-urile locale să își revină după criza financiară și economică globală. A fost prima instituție bancară din Ungaria care a adoptat serviciile digitale, iar în urmă cu doi ani, holdingul imobiliar ungar BDPST Zrt, deținut de ginerele premierului Viktor Orban, a achiziționat o participație de 57%, devenind astfel, atunci, cel mai mare acționar al băncii, conform sursei citate. Ginerule lui Viktor Orban a construit un imperiu de afaceri care se întinde pe mai multe sectoare, precum piețele financiare, transportul, betonul armat, parcuri solare, managementul deșeurilor, IT și beauty, dar turismul și managementul proprietății rămân pilonii principali.
Tiborcz este în topul celor mai bogate persoane din Ungaria, cu o avere personală de peste 200 milioane euro.
Preluat de la: Timpul.md