Gheorghe Cotorobai, acuzat de omorul tinerei de la Orheni, rămîne după gratii

Acesta susține că tânăra care a urcat în mașină nu era Ana-Maria și că are probe în acest sens.

„- Cum pledați dumneavoastră?

– Nevinovat.

– De ce ați spus că probele ar fi trucate?

– Fiindcă am și probe.

– Cine era în mașina dumneavoastră atunci, dacă nu Ana Maria?

– O altă persoană.

– Cum o cheamă și cine este, dacă o cunoașteți?

– O să vă spun mai pe urmă”.

În cadrul ședinței de ieri, 13 septembrie, au fost audiați încă patru martori din partea acuzării, iar procurorii au solicitat prelungirea măsurii preventive pentru Gheorghe Cotorobai. Instanța a admis solicitarea acuzatorilor, care și-au argumentat cererea.

„Pentru a nu periclita mersul normal al cauzei în fond sub aspectul tergiversării, or aflarea lui în libertate sau sub altă măsură mai blândă i-ar da posibilitatea cu ușurință de a tergiversa mersul normal al examinării cauzei, inclusiv plecarea acestuia peste hotarele Republicii Moldova. În mod special să influențeze martorii acuzării, care urmează a fi audiați în vederea de a da declarații în favoarea acestuia”, a declarat Vladislav Boșcanean, procuror.


Preluat de la: Noi.md