Germania este prima ţară din Europa care începe testarea de detecţie anticorpi COVID-19, la scară largă a populaţiei, cu scopul de a determina ratele de infectare şi a monitoriza răspândirea virusului.
Cercetarea se va realiza în baza donaţiilor de sânge de la oameni din patru regiuni ale ţării în care au existat focare extinse de coronavirus. Va mai fi, de asemenea, un studiu reprezentativ al unui eşantion mai larg al populaţiei, scrie Adevarul.
Unul dintre medicii implicaţi în testarea anticorpilor este Ulrike Leimer-Lipke.
„Pentru ca aceste teste de anticorpi să aibă sens, trebuie să fi avut simptome cu aproximativ patru săptămâni înainte. Anticorpii durează relativ mult timp. Dacă aţi avut simptome săptămâna trecută, acum nu mai aveţi anticorpi”, a explicat doctora.
De la începutul pandemiei, Germania a fost lider la testare.
Una dintre regiunile cele mai afectate din Italia încearcă, de asemenea, să efectueze o testare în masă. Veneto face 20.000 de teste pe zi, dar eforturile sunt îngreunate pentru că testele rapide se găsesc tot mai greu.
În Germania de la începutul crizei sanitare au fost înregistrate peste 192.000 de cazuri de coronavirus şi aproape 9.000 de decese. Peste 175.000 de persoane au fost declarate vindecate.
Anticorpii Covid-19 din sânge sunt un indiciu că cineva a avut deja virusul. Teoria spune că cei care au fost infectaţi vor dobândi un anumit nivel de rezistenţă la virus, deşi nu există nicio garanţie de imunitate deplină sau studii despre cât ar putea să dureze până te poţi infecta din nou.
Preluat de la: Publika.md