Noua administrație de la Washington a reacționat prompt, sâmbătă, după ce mii de persoane au fost arestate în Rusia, transmițând un mesaj ferm către Moscova și cerând eliberarea imediată a opozantului Aleksei Navalnîi.
Amnesty International a acuzat poliţia că „a bătut fără discernământ şi a arestat arbitrar” manifestanţi.
„Statele Unite condamnă cu fermitate utilizarea unor metode brutale împotriva protestatarilor şi a jurnaliştilor în acest weekend în oraşe de pe întreg cuprinsul Rusiei”, transmite într-un comunicat noul purtător de cuvânt al Departamentului de Stat SUA, Ned Price.
„Încercările constante de a reprima dreptul ruşilor la întruniri paşnice şi de a reprima libertatea de exprimare, arestarea opozantului Aleksei Navalnîi, precum şi reprimarea protestelor care au urmat sunt indicii îngrijorătoare ale noilor restricţii impuse societăţii civile şi libertăţilor fundamentale”, afirmă Ned Price.
„Îndemnăm autorităţile ruse să îi elibereze pe toţi cei care au fost arestaţi pentru exercitarea drepturilor lor fundamentale şi să îl elibereze imediat şi necondiţionat pe Aleksei Navalnîi”, a continuat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, care cere totodată Rusiei să coopereze în ancheta internațională referitoare la otrăvirea lui Navalnîi și să dea explicații credibile în legătură cu folosierea unei arme chimice pe teritoriul ei.
„Statele Unite vor sta alături de aliați și parteneri în apărarea drepturilor omului – fie în Rusia sau în orice altă parte ar fi ele amenințate”, este avertismentul pe care diplomația de la Washington îl transmite în final Moscovei.
Preluat de la: Timpul.md