„Intervenția a avut loc la data de 28 iulie curent și s-a desfășurat în baza Acordului de colaborare dintre cele două instituții, semnat la 20 august 2024. În urma verificărilor, s-a constatat că șapte dintre străini se aflau cu ședere ilegală pe teritoriul Republicii Moldova încă din anul 2024, iar ceilalți patru lucrau fără deținerea actelor legale de angajare.
Cei 11 străini au fost sancționați contravențional, cu amenzi în valoare totală de 27.000 de lei. De asemenea, aceștia au fost obligați să părăsească teritoriul țării în termen de 15 zile, fiindu-le aplicată interdicția de intrare în Republica Moldova pentru o perioadă de trei ani.
Inspectoratul General pentru Migrație informează că și angajatorul este pasibil de răspundere contravențională pentru angajarea ilegală în câmpul muncii a cetățenilor străini.
IGM reamintește tuturor agenților economici că respectarea prevederilor legale privind angajarea străinilor reprezintă o condiție esențială pentru protejarea drepturilor lucrătorilor imigranți, asigurarea concurenței loiale și menținerea unui climat economic transparent”, menționează IGM.
Preluat de la: Unimedia.info