FOTO / Kremlinul bulversat de manifestările de amploare care continuă în Orientul Îndepărtat Rus

 Pentru tânăra Ekaterina Işcenko este o certitudine faptul că în Orient Îndepărtat al Rusiei, la Habarovsk, se duce o luptă pentru democraţie, declanşată de arestarea unui guvernator, proteste de amploare care descumpănesc Kremlinul, informează AFP.

"În timpul demonstraţiilor îmi vine uneori să plâng de bucurie când văd că suntem toţi uniţi", a declarat studenta de 21 de ani pentru AFP vorbind despre prima sa mobilizare politică. De mai bine de trei săptămâni, ea a participat la manifestaţiile de amploare din Habarovsk, oraş situat la 6.000 de kilometri de Moscova, pe malurile râului Amur.

Mii de persoane intenţionează să demonstreze din nou sâmbătă, adunându-se pentru al patrulea sfârşit de săptămână consecutiv.

Pe 25 iulie, pe străzi s-au strâns zeci de mii de cetăţeni, conform mass-media şi activiştilor, poliţia apreciind că au fost mai puţin, în jur de 6.500. În timpul săptămânii, câteva sute de protestatari se încăpăţânează să demonstreze în fiecare seară.

Durata şi amploarea mobilizării sunt excepţionale, mai ales că protestele au loc la mare depărtare de Moscova, locul tradiţional al celor care contestă puterea.

La originea acestei fronde fără precedent se află arestarea, pe 9 iulie, a guvernatorului regional, Serghei Furgal, în vârsta de 50 de ani, fost antreprenor acuzat de crime comise în urmă cu 15 şi trimis apoi la Moscova pentru a fi judecat.

Mulţi consideră că arestarea sa a reprezentat o modalitate a puterii de a se debarasa de un politician excesiv de independent, ales în 2018 în defavoarea candidatului reprezentând partidul preşedintelui Vladimir Putin. Membru al partidului ultra-naţionalist LDPR, fidel în general Kremlinului, Serghei Furgal s-a dovedit a fi un guvernator activ şi atent la nevoile cetăţenilor, ceea ce a fost suficient pentru a-i asigura, în plan local, o popularitate ce rivalizează cu cea a lui Vladimir Putin.

"De îndată ce Furgal a fost ales, capitala Extremului Orient rus a fost mutată de aici la Vladivostok. Asta în mod evident pentru că am ales un adversar", subliniază Viktoria Saharova, o vânzătoare de 22 de ani care participă la demonstraţii.

În aceasta regiune îndepărtată, cu o suprafaţă asemănătoare Turciei dar cu o populaţie de doar 1.3 milioane de locuitori, mobilizarea se bazează pe un resentiment adânc înrădăcinat faţă de autorităţile federale, izvorât din atitudinea percepută ca fiind dispreţuitoare faţă de provinciile îndepărtate.

La resentimente se adaugă dificultăţile economice cu care se confruntă această regiune cu o climă foarte dură, aflată în vecinătatea Chinei, unde predomină industriile metalurgică, minieră şi forestieră.

În timp ce canalele de televiziune publice ignoră în mare măsură protestele, presa mai independentă nu îşi ascunde un anumit entuziasm. Într-un editorial recent, ziarul Vedomosti a numit Habarovsk-ul un "nou simbol" al opoziţiei "faţă de centru al regiunilor".

Nemulţumirile sunt însoţite de sloganuri care îl vizează direct pe preşedintele Putin.

De asemenea, cu ocazia votului privind modificarea Constituţiei în scopul întăririi prerogativelor preşedintelui rus care a avut loc la sfârşitul lunii iunie, regiunea s-a remarcat printr-o rată ridicată a absenteismului, iar totalul voturilor favorabile a fost cu 15% mai scăzut decât media naţională.

Pentru a-i calma pe protestatari, Moscova a contat pe numirea, la 20 iulie, a unui guvernator interimar în persoana lui Mihail Degtiarev, coleg de partid cu Serghei Furgal. Deputatul în vârsta de 39 de ani, cunoscut până acum pentru propuneri legislative nebuneşti, a avut parte de o primire foarte rece, ceea ce nu este de mirare având în vedere declaraţiile sale în care afirmă că nu are timp să se întâlnească cu manifestanţii pe care îi acuză că sunt susţinuţi de "provocatori" străini.



"Ar fi trebuit să alegem noi un înlocuitor local. Dar, în schimb, ne este trimis cineva care nu cunoaşte despre Habarovsk decât imaginea desenată pe bancnotele de 5.000 de ruble", l-a ironizat Saharova pe Degtiarev.

În acest context şi ca semn al unei anumite nervozităţi, autorităţile au manifestat o reţinere neobişnuită, permiţând organizarea demonstraţiilor şi făcând puţine arestări.

În aceasta săptămână, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a lăudat chiar atitudinea relaxată a poliţiei, în condiţiile în care protestele neautorizate sunt de obicei puternic reprimate în Rusia.

"Ne este totuşi teamă că ne vor aresta", a declarat Yuri Petrov, un protestatar în vârsta de 47 de ani. "Trăim un moment democratic, dar care, fără îndoială, va fi efemer".  


Preluat de la: Timpul.md