Societatea Naţională a Sării (Salrom), singurul producător de sare din România, a pus în funcţiune, la Slănic Prahova, o combină austriacă Sandvick, de mari dimensiuni, care va contribui la creşterea producţiei de sare şi la creşterea securităţii în muncă. Combina, care este deja folosită la Salina Praid, a costat aproximativ 20 de milioane de lei şi a fost achiziţionată în cadrul programului de retehnologizare a companiei. Ştefan-Radu Oprea, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a participat joi la punerea în funcţiune a celei de-a doua combine de mare capacitate de la Sandvik achiziţionată de Societatea Naţională a Sării – SALROM, parte a amplului său program de retehnologizare. ,,Astăzi (joi, 7 noiembrie, n.r.) inaugurăm acest utilaj la Slănic Prahova, o combină austriacă Sandvick, de mari dimensiuni, care va contribui la creşterea producţiei de sare şi la creşterea securităţii în muncă. Combina aceasta, care este deja folosită la Salina Praid a costat aproximativ 20 de milioane de lei şi a fost achiziţionată în cadrul programului de retehnologizare a companiei. Sarea extrasă aici se găseşte pe piaţă, în magazine. Iar de curând cei de la SALROM au început un program de rebranding al companiei, prin extinderea gamei de produse, astfel a fost lansată sarea cu condimente, dar şi o serie de ambalaje noi – râşniţe, borcane cu condimente, o varietate de produse. În plus, începem să ne extindem şi pe parte de turism în saline, unde a fost introdus un nou concept – Cafeaua la Sare. În concluzie, continuăm investiţiile, atât în zona de exploatare, dar şi în cea de comercializare şi servicii turistice pentru a oferi consumatorilor produse româneşti de calitate. SALROM este un brand de calitate, un brand românesc ce trebuie promovat!”, a declarat ministrul Oprea. Va tripla producția de sare Combina Sandvik de la Slănic are o capacitate maximă de 350.000 t/an, ceea ce va tripla producţia de sare. Iar avantajele folosirii acestui utilaj vor duce la creşterea productivităţii, care va deveni substanţial mai mare faţă de metodele clasice de exploatare. Mai mult, siguranţa mărită a modului de extracţie va duce la o stabilitate mult mai mare a zăcământului, dar şi la eficientizarea costurilor. Înainte de punerea în funcţiune a utilajului, o parte din personalul de la Slănic Prahova a participat la cursuri de pregătire în Austria, pentru a putea să-l folosească în condiţii de siguranţă, precizează ministerul. ”Achiziţia acestui utilaj vine în contextul în care cererea de sare pe piaţă a înregistrat o creştere în ultimii ani, iar preţurile la materii prime, materiale şi energie au crescut, coroborat şi cu o creştere a concurenţei pe piaţa de sare. Astfel a fost necesară retehnologizarea sucursalelor, într-un ritm rapid şi susţinut, pentru creşterea producţiei în vederea onorării cererilor de sare, dar şi pentru creşterea productivităţii, pentru a putea oferi preţuri competitive pe piaţă”, informează ministerul.
În cadrul procesului de retehnologizare a filialelor, Salrom a achiziţionat 3 combine miniere: pentru Salina Praid (aflată în funcţiune de mai bine de un an), pentru Salina Slănic şi pentru Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea (urmează să fie pusă în funcţiune în acest an). Alături de acestea, a mai fost achiziţionată şi o altă combină minieră de la Komatsu Joy destinată Salinei Ocna Dej. Salrom SA este lider regional în comercializarea de sare şi a produselor pe bază de sare. Mai mult, este singurul producător de sare din România şi are aproximativ 1.500 de angajaţi. Societatea este deţinută în proporţie de 51% de statul român, prin Ministerul Economiei, iar restul acţiunilor se află în posesia Fondului Proprietatea.
Preluat de la: Timpul.md