Potrivit primelor informații din geamul unui apartament de la etajul trei a fost observat fum dens.
Pentru lichidarea flăcărilor, la fața locului au fost îndreptate cinci echipaje de salvatori și pompieri. Ajunși la destinație, angajații IGSU au stabilit că ard mai multe bunuri materiale dintr-o odaie a apartamentului cu suprafața totală de 50 m2.
Pompierii au evacuat 3 persoane, inclusiv un minor din locuința unde a izbucnit arderea. Totodată, pentru evitarea intoxicării cu produsele de ardere, salvatorii au evacuat de urgență locatarii din scara blocului, care a fost inundată cu fum. Nicio persoană nu a suferit. Pompierii au reușit localizarea incendiului la ora 21:53 și lichidarea completă la ora 23:02.
Toate circumstanțele și cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști”, comunică IGSU.
Preluat de la: Unimedia.info