Fotbalul i-a oferit totul. Ronaldo Nazario, una dintre legendele fotbalului mondial, mulţumit de cariera pe care a avut-o

Ronaldo Luis Nazario de Lima, una dintre legendele fotbalului mondial, este mulţumit de cariera pe care a avut-o. Brazilianul susţine că fotbalul l-a ajutat mult în viaţă, iar fără talentul său şi muncă asiduă, nu ar fi ajuns departe.

„M-am născut în Bento Ribeiro, un cartier mic din Rio de Janeiro. Şansele să reuşesc în viaţă erau foarte mici. Încă de mic mi-am urmărit visele şi mi-am călit personalitatea în fotbal, deoarece valorile acestui sport te ghidează în viaţă”, a spus fostul fotbalist, Ronaldo Nazario. 

Ronaldo a jucat la granzii fotbalului european FC Barcelona, Internazionale Milano, Real Madrid şi AC Milan. Printre cele mai importante trofee cucerite se numără Cupa UEFA, obţinută cu „nerazzurii”, şi titlul în La Liga, câştigat în tricoul „galacticilor”. Ronaldo a fost marele star al echipei naţionale a Braziliei la Cupa Mondială din 1998, atunci când „Selecao” a fost învinsă în finală de Franţa, dar şi în 2002, când brazilienii au cucerit trofeul râvnit. În finala cu Germania, câştigată cu 2-0, „IL Fenomeno” a înscris ambele goluri.

„Mândria îmi umple sufletul atunci când arunc o privire în trecut. Fotbalul m-a învăţat tot încă din copilărie: valorile, disciplina şi munca de echipă. Fotbalul are un loc fundamental în viaţa mea”, a mai spus Ronaldo Nazario.

În cariera sa, Ronaldo Nazario a marcat 363 de goluri, la nivel de club şi echipa naţională. Totuşi, „IL Fenomeno” nu poate să-l aleagă pe cel mai frumos.

„Pentru mine, un gol e ca un fiu. Eu am patru feciori şi îi iubesc la fel. Am aceleaşi sentimente faţă de goluri. Pentru mine, toate sunt importante”, a spus fostul fotbalist. 

Deşi este considerat unul dintre cei mai de succes jucători din istorie, Ronaldo are un regret – nu a cucerit niciodată trofeul Ligii Campionilor. Brazilianul, însă, a fost eroul unuia dintre cele mai spectaculoase meciuri ale competiţiei. În 2003, Ronaldo a reuşit un hat-trick în partida cu Manchester United, din sferturile de finală, jucată pe Old Trafford. Deşi au pierdut cu 3-4 acel meci, „galacticii” s-au calificat în semifinale graţie victoriei din tur cu 3-1.

„Eram dependenţi de Ronaldo. El marca goluri, era cel mai bun jucător din lume. Era perfect în acel meci. Când a fost schimbat, întreg stadionul Old Trafford l-a aplăudat. Asta nu s-a întâmplat doar din cauză că a marcat, ci pentru toate acţiunile lui din acel meci”, a spus fostul fotbalist, Roberto Carlos. 

Ronaldo Nazario şi-a încheiat cariera de jucător în 2011. Acum, el este preşedintele clubului spaniol de fotbal Real Valladolid.


Preluat de la: Publika.md