Flash mob la Preşedinţie. Igor Dodon, invitat să participe la dezbateri publice cu Maia Sandu

Igor Dodon este invitat să participe la dezbateri publice cu Maia Sandu mâine la ora 10:00. Organizaţia de tineret PAS a organizat un flash mob la Preşedinţie, unde a venit cu un banner pe care era scrisă invitaţia.

Iniţiativa tinerilor a fost însă blocată de poliţişti şi de reprezentanţi ai Serviciului Pază şi Protecţie de Stat. Aceştia nu le-au dat voie să agaţe bannerul de gard.

– Care este problema dacă îl veţi ţine în mână?
– Este o problemă, noi vrem să-l punem pe gard. Dacă dumneavoastră aveţi o problemă, puteţi după asta să-l scoateţi, dar noi vrem să-l amplasăm acum aici.

Poliţiştii şi reprezentanţii SPPS au refuzat să discute cu presa.

– Puteţi să ne explicaţi de ce nu le permiteţi să ataşeze bannerul ?
– Puteţi să vă prezentaţi?
– Nu vreau să mă prezint!

„Noi am venit să instalăm acest banner pentru că în Republica Moldova se întâmplă un lucru bizar. Un preşedinte, încă în exerciţiu, se teme să iasă în faţa cetăţenilor, se teme să iasă să discute cu oponenţii săi politici.”, a menționat preşedintele organizaţiei de tineret „PAS”, Adrian Băluţel.

Într-un final, tinerii au fost nevoiţi să ia bannerul şi să plece din faţa Preşedinţiei. Aceştia au mers şi l-au instalat pe gardul de lângă Monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt.

„Sunt foarte multe întrebări pe care oamenii le au în adresa acestui preşedinte. Întrebări care trebuie să fie acordate în cadrul unei dezbateri publice.”, a afirmat deputatul PAS, Dan Perciun.

Purtătorul de cuvânt al lui Igor Dodon, Ludmila Muntean, nu ne-a răspuns la telefon dar ne-a trimis un mesaj în care ne scrie că Igor Dodon nu va participa la dezbateri pentru că este preocupat de întâlnirile cu alegătorii. Ludmila Muntean ne-a mai comunicat că ar putea reveni la subiectul dezbaterilor doar după 1 noiembrie.


Preluat de la: Publika.md