Fii bărbat, donează plasmă! Donatorii vor primi câte o sticlă de vin roșu autohton, premiat la un prestigios concurs din Canada

Producătorii de vin susțin cu ce au mai bun campania Publika TV pentru încurajarea donării de plasmă convalescentă care e vitală bolnavilor de COVID-19. Directorul Oficiului Naţional al Viei şi Vinului, Cristina Frolov, a menționat în cadrul unei ediții speciale la Publika TV că donatorii vor primi câte o sticlă de vin roșu autohton, premiat la un prestigios concurs din Canada.

„Am decis să susținem pentru că cazul, este o datori morală, nu ține de promovarea brandului de țară, dar ține mai mult de omenie și de circumstanțele grele în care se află acuma întreaga populație, inclusiv Republica Moldova.”, a afirmat directorul ONVV, Cristina Frolov.

Publika TV, în parteneriat cu Oficiul Naţional al Viei şi Vinului şi vinăriile din ţară, continuă campania socială prin care îi îndeamnă pe bărbații care s-au vindecat de COVID-19 să doneze plasmă convalescentă. Timp de o lună, fiecare donator va fi răsplătit pentru gestul său cu o sticlă de vin roșu.

De la începutul campaniei lansate în data de 24 noiembrie numărul voluntarilor a crescut de cinci ori.


Preluat de la: Publika.md