Fiecare pas desculţ – un minut în plus de viaţă

În sugestiile sale privind ecologia umană, el a invocat, în special, fapte istorice. De exemplu, Socrate întotdeauna a mers desculţ şi a cerut acest lucru de la discipolii săi, pentru că întotdeauna a considerat că mersul desculţ dezvoltă gîndirea. Pînă la o vîrstă înaintată adeptul acestei teorii a fost Lev Tolstoi, preferînd iarba înrourată celorlalte. Astfel au procedat filozoful roman Seneca, soţia lui Napoleon, Josephine de Beauharnais, Isadora Duncan şi multe alte persoane celebre.

În jurul fenomenului, chiar s-a dezvoltat o întreagă subcultură – barefuting, care a găsit sute de mii de adepţi în întreaga lume. În Germania, Belgia şi Olanda au deschis deja zeci de „parcuri pentru a merge desculţ” cu diferite tipuri de acoperire a solului. Care este, în sfîrşit, motivul pentru astfel de preferinţe, şi cum le putem adapta la viaţa modernă?

Pe talpă se află mulţi termoreceptori (puncte de căldură şi de frig). Cînd omul merge desculţ, asupra tălpii influenţează iarba, solul, pietricele, provocînd impulsuri care vin în creier. Aceste impulsuri reglementează mecanismele de secreţie internă, şi, prin urmare, un astfel de masaj la picioare poate aduce beneficii importante organismului.

Alternînd suprafeţele calitativ diferite – tare, moale, ghimpoasă, rece, caldă şi aşa mai departe, puteţi selectiv să canalizaţi efectul direct asupra diferitelor procese fiziologice. Este cunoscut de mult timp faptul că între picioare şi căile respiratorii superioare există o conexiune puternică: la răcirea picioarelor se reduce şi temperatura nazofaringei mucoase, din care cauză omul puțin călit poate răci, cu secreţii nazale şi tuse. Anume acest lucru se întîmplă deseori la locuitorii din metropole: purtînd pantofi tot timpul, ei obişnuiesc picioarele cu o microclimă confortabilă, afectînd treptat capacitatea la termoreglare naturală a receptorilor picioarelor (acelaşi lucru este valabil pentru îmbrăcămintea excesivă de caldă).

Potrivit academicianului I. Pavlov, pentru a ne bucura de o sănătate bună, pur si simplu, nu trebuie să împiedicăm organismul să menţină temperatura optimă internă pentru viaţă – indiferent de fluctuaţiile de temperatură a mediului înconjurător (la urma urmei, nu trebuie să uităm că omul este creat cu sîngele cald).


Preluat de la: Noi.md