Anunțul a fost făcut de ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, în cadrul emisiunii Rezoomat de la RLIVE TV.
Potrivit oficialului, una dintre principalele probleme cu care se confruntă agricultorii este lipsa garanțiilor necesare pentru obținerea creditelor. Transformarea datoriilor statului în obligațiuni ar putea constitui un instrument financiar recunoscut de instituțiile bancare, oferind astfel mai multă siguranță în negocieri.
„Eu cred că, din contra, ar fi o soluție pentru a putea fi mai flexibili în discuțiile cu băncile. Pentru că noi spunem că pe noi nu ne analizează, nu ne dau gaj, nu avem garanție, nu avem nimic. Dar există și partea cealaltă a băncilor, care au anumite solicitări. sînt două părți contractuale și vrem să ne asigurăm că mecanismul propus de Ministerul Finanțelor va funcționa pe tot lanțul”, a declarat Ludmila Catlabuga.
Ministra a precizat că, în perioada următoare, vor avea loc consultări cu agricultorii și asociațiile de profil pentru a identifica cele mai potrivite soluții. Discuțiile sînt programate pentru săptămîna viitoare și vizează completarea altor măsuri aflate în analiză, inclusiv moratoriul propus pentru sprijinirea fermierilor aflați în dificultate.
Autoritățile susțin că obiectivul principal este găsirea unor soluții viabile care să ajute sectorul agricol să depășească blocajele financiare și să asigure continuitatea activităților în agricultură.
Preluat de la: Noi.md