Corectitudinea politică și-a ales o nouă țintă: Ludwig van Beethoven, în opera muzicală a căruia adepții „Cancel Culture” văd un „elitism clasic” care promovează rolul „bărbatului alb” și „suprimă vocile femeilor”, persoanelor de culoare și comunității LGBTQ, scrie New York Post.
De altfel, nu este primul astfel de atac asupra operei lui Beethoven, compozitor care în ultimii 200 de ani a fost considerat un simbol al libertății în patrimoniul muzical al umanității, celebra sa „Odă a Bucuriei” fiind imnul Europei.
În anii 1980, un muzicolog pe nume Susan McClary provoca agitație în rândul experților cu o afirmație cel puțin bizară, comparând Simfonia a Noua cu „furia unui violator impotent”.
În timp ce o astfel de etichetă a fost tratată printre muzicologi drept o afirmație provocatoare și fără sens, peste decenii acest tip de gândire a prins rădăcini în terorismul cultural al neomarxiștilor. Iar atacurile gherilelor urbane ale mișcării Black Lives Matters (BLM) și Antifa au realimentat acest front deschis împotriva lui Beethoven.
De asemenea, BLM cere impunerea unor cote rasiale în orchestrele din New York, acuzând establishment-ul din industrie de faptul că afro-americanii și asiaticii sunt insuficient reprezentați în ansamblurile muzicale.
Recent, fiul tenorului Richard Tucker, David, a fost dat afară dintr-o fundație filantropică pentru cântăreții la început de drum, pentru că a îndrăznit să critice protestele violente ale BLM.
2020 a fost declarat Anul Beethoven, sărbătorindu-se 250 de ani de la nașterea marelui compozitor.
Ludwig van Beethoven s-a născut în 1770 la Bonn, ca fiu al lui Johann van Beethoven (1740-1792), de origine flamandă și al Magdalenei Keverich van Beethoven (1744-1787).
Preluat de la: Timpul.md