Experții germani recomandă ca vaccinul AstraZeneca să nu fie administrat persoanelor de peste 65 de ani

Comisia pentru vaccinare din Germania recomandă ca vaccinul anti COVID dezvoltat de compania AstraZeneca și Universitatea Oxford să nu fie folosit pentru persoanele cu vârsta peste 65 de ani, ci doar pentru grupele de vârste cuprinse între 18-64 de ani, se notează într-un comunicat al Ministerului Sănătății din Germania, citează digi24.ro.

Anunțul, care intervine în plin război între UE și compania britanică legat de livrările de vaccin, are ca argument faptul că „nu există date disponibile în prezent pentru a stabili cât de eficient este vaccinul la persoanele peste 65 de ani”.

Într-o declarație a Comisiei Permanente pentru Vaccinuri din cadrul Institutului Robert Koch, principala agenție de sănătate publică din Germania, se spune că „sunt date insuficiente în prezent pentru a stabili cât de eficient este vaccinul la persoanele peste 65 de ani”.

Conform Institutului Robert Koch, cele două vaccinuri aprobate deja de UE – cel de la BioNTech-Pfizer și cel de la Moderna – sunt considerate „echivalente” din punctul de vedere al siguranței și eficacității.

Agenţia Europeană a Medicamentului este așteptată să anunțe vineri, 29 ianuarie, dacă autorizează punerea pe piață a vaccinului de la AstraZeneca.

Autorizarea condiţionată de utilizare pe piaţa europeană permite unui medicament să fie comercializat timp de un an în cele 27 de ţări membre în UE înainte ca toate datele despre eficienţa sa şi efectele sale secundare să fie disponibile.

Dacă va fi aprobat, AstraZeneca – Oxord va deveni al treilea vaccin autorizat de EMA, după cele produse de Pfizer – BioNTech şi Moderna.

În Marea Britanie a început deja vaccinarea cu serul produs de AstraZeneca, eveniment descris de ministrul Sănătății drept un „moment de cotitură” în lupta cu noul coronavirus. Între timp, însă, compania britanico-suedeză a anunțat însă că nu va putea să livereze către țările UE cantitățile de vaccin la care s-a angajat inițial, ceea ce i-a înfuriat pe oficialii europeni.


Preluat de la: Publika.md