Expert: Miami, noul epicentru al pandemiei de COVID-19 la nivel mondial

Un expert a considerat Miami, Florida, noul epicentru al pandemiei de COVID-19 la nivel mondial, şi a comparat oraşul american cu Wuhan, locul în care îşi are originea noul coronavirus.

Peste 2.000 de persoane infectate cu noul coronavirus au fost spitalizate şi sute sunt în unităţile de terapie intensivă în oraşul în care au fost confirmate până acum peste 64.000 de infecţii.

„Miami este acum epicentrul pandemiei”, a spus Lilian Abbo, expert în bolile infecţioase de la Jackson Health System.

„Ceea ce vedeam în Wuhan acum cinci-şase luni, vedem acum în Miami”, a continuat aceasta.

„Modul în care am acţionat după ridicarea restricţiilor a dus la perpetuarea problemei”, a declarat dr. Aileen Marty, expertul în bolile infecţioase de la Universitatea Internaţională din Florida.

„A fost un eşec pentru că nu am reuşit să facem lucrurile corect de la început”, a continuat specialistul, scrie NZ Herald, citat de Mediafax.

Oficialii au raportat luni 123 de decese cauzate de coronavirus, un nou record. Cel mai mare total zilnic anterior a fost de 120 de decese pe 9 iulie.


Preluat de la: Publika.md