Evenimentul de inaugurare a Gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău, amânat

Evenimentul de inaugurare a Gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău, care trebuia să aibă loc joi, 27 august 2020, a fost amânat pentru o altă dată.

Informația a fost confirmată pentru PUBLIKA de către Boris Harea, consilierul premierului Chicu.

Amintim că lucrările de construcție a gazoductului Ungheni-Chișinău au început în februarie 2019.

Rețeaua de transport de gaze naturale pe ruta Ungheni-Chișinău reprezintă cea de-a doua etapă a proiectului de interconectare Iași-Ungheni-Chișinău.

Prima etapă a construcției gazoductului Iași-Ungheni a fost finalizată în iulie 2014. 


Preluat de la: Publika.md