Ninsorile abundente au paralizat reţeaua de transport şi au dus, de asemenea, la închiderea a numeroase companii, şcoli şi instituţii, provoc înd totodată pene de curent.
„Au căzut cantităţi record de zăpadă”, a declarat Bob Robichaud, meteorolog la agenţia guvernamentală canadiană, care a considerat că această furtună este „istorică”.
„Anumite regiuni au primit peste 100 de centimetri de zăpadă”, a adăugat el, referindu-se în special la periferia Cape Breton, o insulă din Golful Saint Lawrence, unde a fost declarată stare de urgenţă.
Pe reţelele de socializare, numeroşi canadieni au distribuit înregistrări video şi fotografii realizate în timpul furtunii, unele arăt înd acumulări de zăpadă care blochează uşile sau depăşesc acoperişurile caselor, iar altele prezintă maşini complet îngropate sub omăt.
Pe Aeroportul Internaţional din Halifax, capitala provinciei Nova Scotia, multe zboruri au fost înt îrziate sau anulate, iar transportul în comun din acest oraş a fost suspendat.
„Av înd în vedere cantitatea de zăpadă abundentă şi lipicioasă pe care am primit-o, deszăpezirea este dificilă şi va necesita timp”, a avertizat luni după-amiază premierul din Nova Scotia, Tim Houston, într-o conferinţă de presă.
El a precizat că a cerut ajutor, în special militar, de la Guvernul federal şi de la provinciile vecine New Brunswick şi Prince Edward Island.
„Am aprobat solicitarea de ajutor şi le-am cerut echipelor mele să identifice resursele federale care pot fi alocate cu rapiditate”, a declarat luni ministrul canadian pentru Protecţie Civilă, Harjit Sajjan, preciz înd că Guvernul de la Ottawa va împrumuta provinciei afectate o serie de echipamente care îi sînt necesare.
În ianuarie 2020, armata canadiană – considerată ca un ajutor de ultimă instanţă – a trimis peste 150 de soldaţi în provincia vecină Newfoundland după ce un viscol de proporţii a paralizat capitala acesteia, oraşul St. John's.
Preluat de la: Noi.md