Fostul ministru UDMR al Mediului, Tanczos Barna, a declarat sâmbătă că este de neînțeles de ce, în ultimele zile, ministrul de Finanţe a făcut comentarii cu privire la procesul Roșia Montana și a dat de înțeles că România va pierde procesul pe care în cele din urmă l-a câștigat, conform Agerpres.
Afirmațiile vin după ce liderul USR a susținut că membri PSD și PNL au propagat o falsă isterie privind iminența unei înfrângeri pentru că ar fi urmărit câștiguri la bursă. “Nu înţeleg de ce, în ultimele zile, au fost lansate supoziţii cu privire la rezultatul acestui proces de către ministrul de Finanţe. Este absolut de neînţeles de ce nu a putut să se abţină ministrul de la comentarii, în condiţiile în care, ani de zile, Guvernul României şi ministerele de resort n-au făcut nicio declaraţie despre acest proces. Putea să aştepte, încă câteva zile, rezultatul final şi după aceea să facem declaraţii. În cazul acesta, tot Guvernul ar fi scăpat de aceste comentarii cu privire la evoluţia pe bursă a companiei care a pierdut acum procesul”, a arătat Tanczos Barna. Fostul ministru al Mediului a adăugat că verdictul în cazul Roşia Montana a devenit unul surprinzător, tocmai din cauza declaraţiilor făcute de ministrul de Finanţe. “A devenit surprinzător (verdictul – n.r.) din cauza declaraţiilor domnului Boloş. Dacă nu ar fi sugerat o lună de zile că procesul este ca şi pierdut, astăzi toată lumea ar fi vorbit despre o victorie spectaculoasă a României”, a conchis Tanczos Barna Caz închis Fostul ministru al Mediului a apreciat după anunţarea verdictului în cazul Roşia Montană, că, în acest moment, exploatarea aurului în România pe baza tehnologiei cu cianuri se poate considera un caz închis,
“Putem să considerăm cazul Roşia Montană şi exploatarea aurului în România bazată pe tehnologia cu cianuri caz închis. În România şi în Europa cred că astăzi nu se mai poate deschide nicio exploataţie minieră pe această tehnologie. Legislaţia Uniunii Europene şi legislaţia României sunt atât de complexe, sunt atât de greu de respectat în cazul acesta, încât consider că această temă, din punctul de vedere al exploatării aurului, pe baza tehnologiei de cianuri, este un subiect închis”, a declarat Tanczos Barna.
Preluat de la: Timpul.md