Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a întâlnit azi cu omologul său polonez Andrzej Duda pe aeroportul din sud-estul Poloniei. Întrevederea a avut loc în timp ce liderul de la Kiev se întorcea din vizita lui de o zi din Statele Unite.
„Pe drumul de întoarcere, m-am întâlnit cu un prieten al Ucrainei, preşedintele polonez Andrzej Duda”, a transmis Zelenski pe reţelele sociale.
Pe Telegram, Zelenski a transmis că a trecut în revistă acest an, care a adus provocări istorice, dat fiind războiul. Cei doi preşedinţi au mai discutat despre planuri strategice pentru viitor, relaţiile bilaterale şi interacţiunile la nivel internaţional în 2023.
Preşedintele ucraienean a făcut ieri o vizită în SUA, unde s-a întâlnit cu președintele american Joe Biden și s-a adresat membrilor Congresului SUA. El a spus că ţara sa rezistă, graţie ajutorului primit de la SUA și de alte țări, şi este decisă să nu cedeze în faţa agresiunii ruse.
Totodată, liderul de la Kiev a spus că asistenţa de zeci de miliarde de dolari aprobată pentru a spijini Ucraina să lupte împotriva invaziei ruse nu reprezintă un gest de caritate, ci o investiţie în securitatea globală.
Preluat de la: Publika.md