Erdogan își dorește să recîștige Ankara

Cei doi sexagenari au un trecut comun în extrema dreaptă: ambii au fost membri ai Partidului Acţiunii Naţionaliste (MHP), aliat al preşedintelui Erdogan din 2018.

Mansur Yavas, care se numără printre cei mai populari politicieni ai Turciei, este lăudat pentru acţiunea sa din 2019 la conducerea Ankarei.

CHP a recîştigat de asemenea controlul Istanbulului în acel an, provocînd cea mai umilitoare înfrîngere pentru AKP, aflat la putere din 2002. Cele mai mari două oraşe ale Turciei erau în mîinile AKP şi ale predecesorilor săi islamişti de 25 de ani.

Erdogan spune despre primarii din opoziție că sînt „slujitori ai imperialismului şi terorismului”

„Al doilea partid al ţării noastre, CHP, acţionează ca un slujitor al imperialismului”, a acuzat joi preşedintele Erdogan, prezentînd la Ankara candidaţii partidului său în mai multe mari oraşe ale Turciei.

„Nu numai că ne vom elibera oraşele şi le vom oferi servicii adecvate, dar le vom salva şi de aceşti slujitori ai imperialismului şi terorismului”, a insistat el, repetînd retorica folosită la ultimele alegeri prezidenţiale, pe care le-a cîştigat la sfîrşitul lunii mai.

Preşedintele turc, aflat la putere din 2003, l-a însărcinat la începutul lunii ianuarie pe Murat Kurum, unul dintre foştii săi miniştri ai mediului, să candideze la Istanbul la alegerile municipale din 31 martie împotriva primarului în exerciţiu Ekrem Imamoglu, considerat unul dintre potenţialii candidaţi la alegerile prezidenţiale din 2027.


Preluat de la: Noi.md