Energbank încearcă să vândă 50% din acțiunile băncii pentru care cer 9 milioane de euro

 

Unica instituție financiară, aflată sub supravegherea BNM și anume Energbank, anunță că se află în căutarea unui investitor strategic care să preia o participaţie de 49,8% din capital, iar în acest mod să contribuie la accelerarea creşterii şi dezvoltării acesteia.

Astfel, în prezent, la Bursa de Valori a Moldovei sunt expuse spre vânzare un număr de patru pachete de 995.984 acţiuni la un preţ mediu de 179,97 lei moldoveneşti per acţiune. Asta înseamnă nouă milioane euro pentru aproape 50% din capitalul Energbank, informează mold-street.com.

În 2018, Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei a sancționat compania BĂLCOLCOM S.A., deținătorul pachetului de 4,92% de acțiuni în capitalul social al B.C. ENERGBANK S.A, pentru nerespectarea Legii privind activitatea băncilor.

Banca Națională a solicitat acționarului nominalizat să se conformeze legislației și să-și vândă acțiunile, în termen de 3 luni de la data de 21 martie 2018.

 


Preluat de la: Timpul.md