„Nu vom ceda cu nimic în ceea ce priveşte valorile care reprezintă Franţa, în special libertatea de a crede şi de a nu crede”. Declarația a fost făcută de preşedintele Emmanuel Macron, care a condamnat atacul terorist islamist dintr-o biserică din Nisa care s-a soldat cu trei morţi, relatează AFP, citează Agerpres.
„Dacă suntem atacaţi, asta se întâmplă din cauza valorilor noastre”, a declarat Macron.
El a făcut apel la ţară să de-a dovadă de „unitate” şi „să nu cedeze în faţa niciunui spirit al terorii”.
De asemenea, Emmanuel Macron a anunţat creşterea efectivelor operaţiunii Sentinelle, care vizează protejarea lăcaşelor de cult în perspectiva Zilei tuturor sfinţilor de duminică, o importantă sărbătoare catolică, de la 3.000 la 7.000 de soldaţi.
Preluat de la: Publika.md