Elevii din familii vulnerabile ar putea primi din partea statului câte un calculator sau o tabletă, astfel încât să beneficieze de dreptul la studii în regim online. Un proiect în acest sens va fi elaborat în scurt timp de consilierii municipali PAS. Anunţul a fost făcut în cadrul unei conferinţe de presă.
„Vom veni cu un proiect de decizii care să prevadă stabilirea ca prioritate pentru anul 2020 asigurarea cu tablete a elevilor din instituţiile de învăţământ subordonate primăriei”, a declarat Dumitru Ivanov.
Potrivit consilierii municipali PAS, aproximativ 1.000 de elevi din Chișinău nu dispun de mijloacele necesare și nu au participat în procesul de educație la distanță. Totodată, aceştia au îndemnat toate autorităţile publice locale să preia iniţiativa lor.
Preluat de la: Publika.md