Ediţia din acest an a Turului Franței la ciclism a fost amânată cu două luni. Competiția va debuta pe 29 august, la Nizza, și se va încheia pe 20 septembrie la Paris.
Iniţial a fost programat ca Marea Buclă să se desfăşoare în perioada 27 iunie – 19 iulie. Decizia de amânare a fost luată după ce preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat interzicerea evenimentelor cu public numeros cel puţin până la mijlocul lunii iulie, din cauza pandemiei de coronavirus. Totodată, organizatorii au luat decizia ca traseul prevăzut iniţial şi etapele să rămână neschimbate.
Ultima dată când ”Marea Buclă” nu a avut loc a fost în 1946, când Franța abia ieşea din al Doilea Război Mondial.
”Le Tour de France” este cea mai importantă cursă ciclistică din lume. În cele trei săptămâni ale competiţiei, până la 12 milioane de spectatori asistă la întrecerea rutierilor pe traseu.
Aproape 30 de mii de poliţişti, jandarmi şi pompieri sunt mobilizaţi pentru buna desfăşurare a competiției ciclistice de cea mai mare anvergură.
Ediţia din 2019 a fost câştigată de rutierul columbian Egan Bernal.
Preluat de la: Publika.md