E sărbătoare și răsună muzica, în casa Zinaidei Julea. Interpreta de muzică populară a împlinit 69 de ani

E sărbătoare și răsună muzica, în casa Zinaidei Julea. Una dintre cele mai iubite interprete de muzică populară din țară a împlinit 69 de ani.

Zinaida Julea ne-a spus că a primit nenumărate felicitări de la toți prietenii, colegii și admiratorii săi.

„Nu pot să fac declarații că uite e mare mare sărbătoare în casa mea, iată sunt la fiica mea care mi-a pregătit aici niște bucate deosebite, fiica și ginerele. Sunt conștientă că fiecare an din viață care se duce ia cu el câte ceva”, a declarat interpreta. 

În pofida anului dificil, felicitările primite au făcut-o, totuşi, fericită pe artistă.

„Când vezi că te felicită atâta lume, că atâta lume își amintește de tine, nu te uită chiar îți toarnă niște stropi de speranță că mai urmează lucruri bune și frumoase”, a spus Zinaida Julea. 

Zinaida Julea ne-a spus mai spus că pregăteşte şi lansarea unei noi piese, eveniment care va avea loc chiar în noaptea dintre ani. Zinaida Julea este de baştină din satul Hîrbovăţ, raionul Anenii Noi. La numai 17 ani, a fost invitată de maestrul Serghei Lunchevici să fie solistă a Orchestrei de muzică populară „Fluieraş”. În 1976 i-a fost conferit titlul de Artist emerit, iar în 1985 – cel de Artist al Poporului.

În prezent, Zinaida Julea este solistă a Orchestrei municipale, condusă de frații Advahov.


Preluat de la: Publika.md