Părinții, de cele mai multe ori, văd o legătură între îmbolnăvirile dese și frecventarea cercurilor de copii. Este de vină școala sau grădinița? Am încercat să aflăm de la medicul pediatru Olesea Guler.
„Nu este de vină școala sau grădinița, dar în sezonul toamnă-iarnă-primăvară, cînd crește incidența de infecții respiratorii, în special, viral acute, pentru că ele predomină 80% și copilul se află mai tot timpul într-o colectivitate, într-un spațiu închis, mai puțin timp petrece în aer liber. Clar că riscul este cu mult mai mare să contacteze anume în acel grup o infecție respiratorie acută”, spune
Pentru ca părinții să nu intre în panică de fiecare dată cînd cei mici se îmbolnăvesc, medicul pediatru încearcă să le ofere cele mai prețioase sfaturi.
„Încerc să-i înțeleg și să-i ajut cu sfaturi, dar le și explic că copilul are un organism total diferit de cel al unui adult și imunitatea copilului trebuie să parcurgă anumite etape pentru a ajunge ca cea a adultului și e nevoie de răbdare. Sînt perioade de risc, cînd copilul mai mic poate să facă mai multe infecții respiratorii decît copilul mai mare. După ce trecem de aceste perioade, care se întîmplă în viața și imunitatea copilului, am scăpat și sînt toți fericiți”, spune Olesea Guler.
Preluat de la: Noi.md