După mai multe încercări eşuate, Chicu a prezentat în plen proiectele de asumare a răspunderii, însă a fost huiduit

După mai multe încercări eşuate, premierul Ion Chicu a reuşit astăzi să prezinte în Parlament cele patru proiecte de lege, pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea. Iniţiativele ţin de Legea salarizării, Legea bugetului de stat, bugetul asigurărilor sociale şi fondul obligatoriu pentru asistenţă medicală.

De această dată, a fost cvorum: la începutul ședinței, în sală erau prezenți 51 de deputaţi, care s-au înregistrat la secretariat. Ulterior, în sală au venit şi deputaţii din fracţiunile PAS şi Platforma DA, care l-au huiduit pe premierul Chicu.

Citeşte şi: Huiduieli în Parlament. Chicu prezintă proiectele pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea

După plecarea acestora, premierul și-a încheiat prezentarea. Deputaţii au acum la dispoziţie 72 de ore pentru a depune o moţiune de cenzură contra Guvernului, în caz contrar, legile se consideră adoptate.

„Pe baza acestei asumări de răspundere, vom examina dacă merită să înaintăm o moţiune de cenzură sau nu, cel mai probabil că nu, deoarece sunt şi măsuri sociale, pe care noi am fi vrut să le discutăm, să le completăm şi să fie mai buni pentru cetăţeni”, a menţionat Andrian Candu, preşedintele grupului parlamentar PRO MOLDOVA.

Deputaţii din fracţiunea Platformei DA vor înainta o moțiune de cenzură, dar nu pentru această asumare.

„Platforma DA, săptămâna viitoare, la începutul săptămânii, nu acum, nu în următoarele 72 de ore, n-o să facem cadou Guvernului Chicu să facem moțiune de cenzură pe subiectele sociale, să stea liniștit, dar săptămâna viitoare. Noi vom semna moțiunea de cenzură și vom propune colegilor de la PAS să facă la fel”, a spus Alexandru Slusari, preşedintele fracţiunii DA.

Iar democraţii, cei care au fost prezenţi în sală în momentul în care Chicu prezenta proiectele, au declarat că asumarea de răspundere era singura soluţie.

„Odată cu plecarea domnului Gaţcan, s-a constatat o lipsă a unei majorităţi în Parlament. Şi desigur o incertitudine dacă aceste proiecte de lege vor fi votate, de aceea, în asemenea situaţii, pot să vă spun mai mult, Guvernul este obligat să meargă pe asumare sau pe angajarea răspunderii”, a declarat Pavel Filip, deputat PDM.

Până acum, deputaţii PAS, cei ai Platformei DA, de la Partidul ŞOR şi din grupul parlamentar PRO MOLDOVA au boicotat de trei ori asumarea răspunderii Guvernului. Parlamentarii şi-au dorit să discute iniţiativele executivului în şedinţe plenare, pentru a aduce amendamente.

Miercurea trecută, Guvernul și-a asumat răspunderea pentru patru proiecte de lege, care prevăd modificările la Legea salarizării şi la cele 3 componente ale bugetului de stat. Inițiativele au drept scop finanțarea mai multor proiecte sociale, cum ar fi dublarea salariilor medicilor și alocarea ajutorului de 700 de lei pentru pensionari.


Preluat de la: Publika.md