Italia înăspreşte din nou regulile destinate combaterii pandemiei din cauza creşterii numărului cazurilor de infectare, fiind desemnate trei noi zone roșii începând de duminică, a anunţat ministrul sănătăţii Roberto Speranza, informează dpa.
Cea mai mare parte a Italiei a fost clasificată ca zonă portocalie, ceea ce înseamnă că locuitorii sunt îndemnaţi să nu părăsească localitatea, iar magazinele – cu excepţia supermarketurilor -, barurile şi restaurantele trebuie să închidă.
Guvernul italian a înăsprit anterior criteriile de clasificare a zonelor.
Decizia privind înăsprirea măsurilor a fost adoptată în contextul în care autorităţile italiene au înregistrat vineri 16.000 de noi cazuri de contaminare cu noul coronavirus şi 477 de decese cauzate de COVID-19.
În pofida acestor restricţiilor mai dure, muzeele şi expoziţiile din unele regiuni vor putea să deschidă de luni.
Regulile se aplică aşa-numitelor zone galbene, unde situaţia epidemiologică este mai puţin gravă decât în alte părţi ale ţării, potrivit unui ordin semnat sâmbătă de premierul Giuseppe Conte.
Preluat de la: Publika.md