El a amintit că, conform p.1 art. 125 din Constituție, CSP este garantul independenței și nepărtinirii procurorilor. Și el nu și-a îndeplinit atribuțiile constituționale, dacă a aprobat decizia comisiei de evaluare a activității procurorului general, care era în afara legii.
Președintele Consiliului Institutului Justiției Constituționale, fostul președinte al Curții Constituționale consideră că demiterea lui Stoianoglo a devenit posibilă după decizia greșită a CSP, care nu a examinat detaliat și multilateral acest caz pe fondul problemei, așa cum cere legea, și i-a încălcat grav dreptul la un proces echitabil.
Consiliul nu a cerut dovezi suplimentare, nu și-a propus să verifice situația reală și a emis o decizie, care permitea șefei statului să decreteze demiterea lui Stoianoglo din funcție.
”Și CEDO a luat decizia respectivă, dar nu CSP este responsabil, ci statul Republica Moldova, condamnat pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil”, a spus Dumitru Pulbere.
Potrivit lui, această greșeală a CSP trebuia corectată. Adică, trebuia să fie anulate deciziile luate anterior și să se solicite președintei anularea decretului privind demiterea lui Alexandr Stoianoglo și emiterea unui decret nou – cu privire la restabilirea acestuia în funcția de procuror general.
”CSP a luat act de adresarea noastră, nimic mai mult. Nu au urmat careva pași după aceasta”, și-a exprimat regretul Președintele Consiliului Institutului Justiției Constituționale, fostul președinte al Curții Constituționale.
El a îndemnat să nu uităm, că încă înainte de decizia CEDO a apărut și decizia CC din Moldova , în care era indicat că la demiterea lui Stoianoglo a fost încălcată Constituția. Asta în timp ce autoritățile vorbesc despre caracterul consultativ, de recomandare al concluziilor sonorizate, care se referă la zilele trecute. Dar orice decizie judecătorească evaluează situații apărute în trecut, însă acest lucru nu ne permite să spunem că litigiul a fost soluționat.
”Am spus de multe ori și pot să repet, că din punctul meu de vedere, ca jurist și procuror de carieră, el este în continuare procurorul general al Republicii Moldova”, a declarat Dumitru Pulbere.
Fiind întrebat dacă acest lucru înseamnă că, în cazul în care va fi numit un nou șef al Procuraturii Generale, există riscul ca acesta să fie demis în baza aceleiași scheme, acesta a răspuns că aceasta constă esența.
”Eu am mai spus, că nu-l invidiez pe procurorul care se va pomeni în acest fotoliu. Dacă va avea loc concursul, pe care încearcă să-l organizeze CSP, candidatul selectat va fi prezentat președintei, care va emite decretul de numire a lui în funcția de procuror general al RM. Dacă această guvernare își va menține pozițiile, procurorul general numit va avea noroc. Dacă vine o altă guvernare, el va fi demis a doua zi. Printr-un decret similar celui, prin care fost demis Stoianoglo. Dar dacă decretul în privința lui Stoianoglo a fost neconstituțional, cel de demitere a noului procuror general va fi constituțional, căci numirea lui va fi ilegală”, a subliniat Președintele Consiliului Institutului Justiției Constituționale, fostul președinte al Curții Constituționale.
În opinia sa, motivul acestei situații este evident: guvernarea nu dorește să țină cont de deciziile CC și CEDO.
Preluat de la: Noi.md