Duminică neagră pe drumurile din ţară. Morți și răniți din cauza câtorva accidente grave

Duminică neagră pe drumurile din ţară. Mai multe accidente, soldate cu morți și răniți, s-au produs, din cauza ceții, alcoolului și neatenției la volan.

Potrivit poliţiei, un impact fatal a avut loc în apropiere de localitatea Ceadîr-Lunga. Doi tineri au ajuns pe patul de spital, dintre care unu a murit, după ce maşina în care se aflau a ajuns într-un copac. Şoferul autoturismului, care se afla în stare avansată de ebrietate, a pierdut controlul volanului. Maşina a derapat şi a ieșit pe contrasens.

Şi deputatul Oleg Sîrbu împreună cu un membru al familiei sale au ajuns în dimineaţa zilei la spital, după ce au fost victimele unui accident rutier. Potrivit poliţiei, parlamentarul a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un copac. Accidentul s-a petrecut pe şoseaua Edineț- Brînzeni, iar testul a arătat că el nu consumase alcool.

Un alt accident a avut loc pe şoseaua Chișinău-Ungheni. Un pieton a fost dus de urgenţă la spital după ce fost lovit de un şofer de 23 de ani care se deplasa haotic cu maşina pe drum.

Şi un alt pieton de 60 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a fost lovit de o maşină între satele Scoreni din raionul Strășeni și Malcoci din raionul Ialoveni. În urma impactului, șoferul a părăsit locul accidentului.

Având în vedere condiţiile meteo nefavorabile, oamenii legii îndeamnă şoferii să respecte regulile de circulaţie, să fie atenţi la drum, iar pietonii să traverseze strada regulamentar.

Citește și: Doi militari ai Armatei Naționale au fost răniți în urma unui accident rutier


Preluat de la: Publika.md