Deasupra bazei aeriene NATO Kleine-Brogel din orașul Per, în nord-estul Belgiei, de două au fost observate ori drone necunoscute. Apariția acestora a fost înregistrată de sistemul de detectare în noaptea de duminică, 2 noiembrie, precum și în noaptea precedentă, transmite dw.com.
Ministrul apărării Theo Francken a anunțat în dimineața zilei de 2 noiembrie pe rețeaua de socializare X că în noaptea precedentă au fost primite trei rapoarte privind prezența unor UAV-uri deasupra bazei aeriene Kleine-Brogel. Dronele de mari dimensiuni au zburat la mare altitudine deasupra obiectului militar, iar acesta nu a fost un zbor obișnuit al dronelor – scopul lor evident era baza Kleine-Brogel, este convins el.
Cu o zi mai devreme, s-a raportat un incident similar deasupra aceleiași baze aeriene. Sînt căutați presupușii operatori ai UAV-urilor. Săptămîna viitoare, reprezentanții Ministerului Apărării se vor întîlni cu poliția locală pentru a analiza amenințarea și a clarifica circumstanțele incidentului, a indicat Franken. El a reamintit, de asemenea, că zborurile cu drone deasupra bazelor militare sînt strict interzise și că trebuie făcut tot posibilul pentru distrugerea acestor drone.
Primarul orașului Per din provincia Limburg, Steven Matei, a declarat pentru canalul de televiziune VNM că în incident a fost implicată cel puțin o dronă.
Primul incident, potrivit lui Matei, a avut loc cu mai puțin de 24 de ore în urmă, în jurul miezului nopții de 1 noiembrie, în zona militară cu acces restricționat. Comandamentul bazei a informat imediat poliția locală, care a trimis o patrulă în zona bazei militare, însă nu s-au găsit careva urme ale UAV-ului.
Baza aeriană Kleine-Brogel a fost folosită în octombrie pentru exercițiile anuale ale NATO privind apărarea teritoriului alianței cu ajutorul armelor nucleare. La manevre au participat aproximativ 2.000 de militari.
Baza aeriană este unul dintre locurile din Europa în care sunt depozitate arme nucleare ale SUA, transmite dpa, cu referire la date neconfirmate oficial. Agenția de știri belgiană Belga numește baza aeriană Kleine-Brogel drept o importantă bază aeriană militară a armatei belgiene. Acolo sunt depozitate arme nucleare americane, iar din 2027 vor fi staționate aici noi avioane de v]nătoare F-35, scrie agenția.
Incidente similare au fost înregistrate în repetate r]nduri în Belgia în ultimele săptăm]ni. La sf]rșitul lunii octombrie, drone au fost observate de două ori deasupra bazei militare din Marsch-an-Famen, la sud de Liège. Ministrul Apărării a declarat că este vorba de „o operațiune clar planificată împotriva inimii armatei belgiene” și de piloți experimentați de UAV. La începutul lunii octombrie, 15 drone au fost observate deasupra poligonului militar din Elsenborn, în estul Belgiei.
Dronele necunoscute sînt observate de mult timp în apropierea obiectelor militare și a aeroporturilor din mai multe țări europene, printre care Germania, Danemarca și Norvegia. În legătură cu aceste incidente, aeroporturile au suspendat temporar primirea și plecarea zborurilor. Autoritățile nu au stabilit încă cine se află în spatele lansării UAV-urilor, dar suspectează partea rusă.
Preluat de la: Noi.md