Drona care a aterizat pe ardezie are până la 18 kg și nu avea explozibil: Ce spune Poliția, după ce a coborât-o de pe acoperiș

„Aparatele de tip Gerbera pot fi utilizate pentru inducerea în eroare, pentru misiuni de supraveghere și colectare de informații, dar și pentru transport de explozivi.

Caracteristici estimative:

Greutate: până la 18 kg, Distanța de zbor: până la 600 km, Viteza de zbor: aproximativ 160 km/h, Înălțimea de zbor: până la 3 km. 

Experții explică că aceste drone sunt proiectate să aterizeze singure atunci când rămân fără alimentare, evitând prăbușirea și protejând persoanele aflate la sol, iar tehnologia de bruiaj este concepută să contribuie la prevenirea accidentelor.

Zona rămâne securizată, iar cetățenii sunt în siguranță”, se arată în comunicatul emis de Poliție.

Liderul PSRM, Igor Dodon susține că PAS încearcă să acopere scandaluriledin ultima perioadă, afirmând că acțiunile care se petrec sunt foarte stranii. „Au așezat gingaș o dronă pe acoperișul unei case, iar ieri au făcut publicitate că au reluat dosarul meu la CSJ. au făcut știri”, a declarat fostul președinte într-o conferință de presă.

Ministerul Afacerilor Externe condamnă ferm încălcarea gravă a spațiului aerian al Republicii Moldova de către mai multe drone, inclusiv prăbușirea uneia în localitatea Cuhureștii de Jos, raionul Florești, un incident ce reprezintă un risc major pentru siguranța cetățenilor, se arată într-un comunicat.

Un val de reacții ironice și nedumerite s-a revărsat în mediul online, după ce o dronă a aterizat pe acoperișul unei case din Cuhureștii de Jos, fără a provoca niciun fel de pagubă. Internauții se întreabă uimiți cum a fost posibil ca dispozitivul și ardezia să rămână întregi și nu contenesc să comenteze cu umor și sarcasm situația.

Ministerul Apărării al Republicii Moldova a anunțat că în dimineața zilei de 25 noiembrie 2025, șase drone care traversau neautorizat spațiul aerian național.O dronă s-a prăbușit în această dimineață peste acoperișul casei unui paznic din localitatea Cuhureștii de Jos, raionul Florești. Incidentul a avut loc într-o livadă din apropiere, anunță autoritățile.

În dimineața zilei de 25 noiembrie 2025, Poliția de Frontieră a fost informată de către Serviciul Operațiuni Aeriene al Ministerului Apărării privind survolarea spațiului aerian național de către o dronă de tip Shahed, în regiunea de sud a Republicii Moldova.

O dronă a fost detectată în dimineața de 19 noiembrie în spațiul aerian al României, a anunțat Ministerul Apărării de la București. Potrivit autorităților române, traiectoria acesteia ar fi indicat că aparatul a traversat teritoriul Ucrainei și al Republicii Moldova înainte de a ajunge în zona monitorizată de sistemele române de supraveghere.

Ulterior, Poliția de Frontieră a declarat că o patrulă mobilă a raportat detectarea sunetului unui aparat de zbor neidentificat, posibil o dronă, aflat la circa 2.000 de metri de linia frontierei de stat, pe direcția Săiți (RM) – Lesnoe (UA)

Aparatul ar fi zburat la o altitudine de aproximativ 100 de metri, pe traseul Alexandrovca (UA) – Săiți (RM), îndreptându-se ulterior către localitățile Tocuz și Opaci.Ministerul Apărării al Republicii Moldova a confirmat că spațiul aerian național a fost survolat, în noaptea de 19 noiembrie, de o dronă provenită din Ucraina.

Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a condamnat ferm incidentul din noaptea de 19 noiembrie, când spațiul aerian al țării a fost traversat de o dronă și a anunțat convocarea ambasadorului Federației Ruse la Chișinău pentru a transmite protestul oficial.Ambasadorul Federației Ruse la Chișinău, Oleg Ozerov, a oferit primele declarații după ce a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, în urma incidentului de ieri, 19 noiembrie, privind survolarea spațiului aerian de către o dronă. 

Diplomatul a pus sub semnul întrebării autenticitatea informațiilor prezentate de autoritățile moldovene. „Dovezi nu sunt, inclusiv despre proveniența dronei, unde este?”, s-a întrebat Ozerov.


Preluat de la: Unimedia.info