Actrița Draga Olteanu Matei a murit în noaptea de marți spre miercuri. Aceasta era internată de câteva zile la la terapia intensivă a Clinicii de Gastroenterologie şi Hepatologie a Spitalului “Sf Spiridon” din Iaşi.
Draga Olteanu avea 87 de ani.
Şefa UPU SMURD Iaşi Diana Cimpoeşu a declarat că, în pofida eforturilor echipei medicale, starea actriţei s-a degradat, ea având multiple afecţiuni, transmite news.ro.
De altfel, marţi medicul declara că Draga Olteanu Matei era în terapie intensivă cu suport respirator şi hemodinamic., fiind o pacientă ”extrem de fragilă”, care necesita în continuare menţinerea funcţiilor vitale.
Vineri seara, Draga Olteanu Matei a fost transferată de la Spitalul din Piatra Neamţ la UPU al Spitalului “Sf. Spiridon” din Iaşi, din cauza unei hemoragii digestive superioare. Aflată în stare gravă, actriţa a comunicat cu echipa medicală, a dat date despre istoricul medical, despre tratamentul pe care îl urmează, apoi a fost supusă unor investigaţii medicale.
După ce a fost stabilizată, Draga Olteanu Matei a fost sedată şi internată la terapia intensivă pentru Clinica de Gastroenterologie şi Hematologie a unităţii medicale.
Potrivit medicului, cea mai probabilă cauză a hemoragiei digestive este tratamentul anticoagulant pe care artista îl lua de mai multă vreme din cauza unei afecţiuni cardiovasculare.
În vârstă de 87 de ani, Draga Olteanu Matei avea afecţiuni cronice cardiovasculare şi endocrine,
Cine a fost Draga Olteanu Matei
Actriţa Draga Olteanu Matei s-a născut la Bucureşti, la 24 octombrie 1933, potrivit volumului ″Cineaşti români″ (Editura Ştiinţifică, 1996).
A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică ″I.L. Caragiale″ în 1956. În septembrie, acelaşi an, a debutat în piesa ″Ziariştii″ de Alexandru Mirodan, potrivit www.cinemagia.ro. În perioada 1957-1990, a jucat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti.
Membră a Generaţiei de Aur a teatrului românesc şi cu o carieră care se întinde de-a lungul a 55 de ani, actriţa Draga Olteanu Matei a încântat spectatorii români interpretând zeci de personaje în filme, spectacole de teatru şi scenete TV.
După pensionarea sa din Teatrul Naţional (1992), marea actriţă a înfiinţat, la Piatra Neamţ, compania teatrală pentru actori neprofesionişti ″Teatrul Vostru″. A devenit oficial pietreancă la începutul lunii septembrie 2007, când a obţinut buletin de Piatra Neamţ. La 25 octombrie 2007, i-a fost acordat titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Piatra Neamţ.
Contribuţia adusă teatrului şi cinematografiei româneşti a fost recunoscută prin numeroasele premii, titluri, diplome, pe care le-a primit de-a lungul carierei, printre care: Premiul ACIN 1975 (″Ilustrate cu flori de câmp″, ″Filip cel Bun″), Premiul UNITER pentru întreaga activitate (2004), Premiul TVR şi PTWB (Prime Time World Broadcast) pentru Cea mai iubită actriţă (2003), Premiul Gopo pentru întreaga carieră (2010), Premiul pentru întreaga activitate oferit în cadrul Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj (2011).
În 2002, i-a fost acordată distincţia Ordinul Naţional ″Steaua României″ de către Preşedinţia României, pentru dăruirea cu care a servit scena şi cultura românească.
Începând din data de 29 octombrie 2011, Draga Olteanu Matei are o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Bucureşti. Prezentă la eveniment, îndrăgita actriţă a declarat: “După Dumnezeu, vă mulţumesc tuturor, cei care aţi venit aici şi cei care nu sunt aici, pentru că datorită dumneavoastră eu am fost actriţă, m-am străduit din toată inima să vă bucur şi să vă susţin starea de bine”.
În 2014, i-a fost înmânat de către principesa Margareta, Ordinul ″Coroana României″ în grad de Ofiţer, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Holul de Onoare al Castelului Peleş din Sinaia. În acelaşi an, soţul său, dr. Ion Matei, care i-a fost alături 44 de ani, a murit.
Draga Olteanu Matei s-a numărat printre personalităţile culturale ajunse la senectute, care au fost omagiate cu prilejul Zilei Culturii Naţionale, în 15 ianuarie 2018, la Ateneul Român, eveniment organizat la iniţiativa Ministerului Culturii.
La 3 mai 2018, actriţa a mai fost internată în secţia de chirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Piatra-Neamţ, unde a fost supusă mai multor investigaţii medicale.
Preluat de la: Timpul.md