Două obiecte prețioase, găsite printre vechiturile dintr-un apartament din Londra

Calculatorul Q1 a fost lansat în 1972. Acesta este considerat a fi primul computer de birou complet integrat care a funcționat cu un microprocesor pe un singur cip. Toate componentele hardware necesare (ecran, tastatură și chiar o imprimantă) se aflau într-un singur bloc. La momentul lansării sale, computerul a reprezentat o revoluție.

A apărut cu cinci ani mai devreme decît calculatoarele lui Steve Jobs și Steve Wozniak. Cu toate acestea, dispozitivul era foarte scump — în 1979 costa 20.500 de dolari, echivalentul a 90.000 de dolari în prezent. A fost achiziționat în principal pentru utilizare la birou.

Deși Q1 era simplu și accesibil pentru începători, a fost rapid eliminat de pe piață de calculatoare mai accesibile. Pînă în prezent, acest model a fost complet uitat. Dar experții consideră că Q1 a pus bazele calculatoarelor moderne.

Se cunoaște despre existența doar a trei modele Q1 care au supraviețuit. Dispozitivele găsite la Londra vor fi prezentate în cadrul unei expoziții la Universitatea Kingston. După aceea, ele vor fi scoase la licitație sau vîndute colecționarilor.


Preluat de la: Noi.md