DOSARUL ELICOPTERELOR: Şapte din cele 10 persoane reţinute au statut de martori. DODON: Băieţii sunt talentaţi

Noi detalii în dosarul elicopterelor asamblate la Răculeşti, Criuleni. Încă două persoane din cele zece reţinute iniţial au fost scoase de sub urmărire penală şi au statut de martor, după ce, ieri, alte cinci au obţinut acelaşi statut. Astfel, sunt investigate presupusele acţiuni infracţionale doar în cazul a trei bănuiţi. Procurorii au precizat că niciun suspect nu se află în detenţie.

PCCOCS a anunţat că a dispus mai multe expertize şi va analiza toate actele, schiţele, planurile, precum şi alte documente, în vederea investigării faptelor, şi nu a persoanelor.

Despre presupusa fabrică de elicoptere de la Răculeşti a vorbit şi Igor Dodon, în cadrul emisiunii „Preşedintele Răspunde”.

„Eu înţeleg că au încălcat legislația. Evident că cei care au încălcat legislația, trebuie să răspundă, dar nu e o idee rea, pentru că băieţii într-adevăr sunt foarte talentaţi, Poate ar fi cazul să le dăm posibilitatea legal să activeze. Nu cred că Moldova va avea de pierdut dacă va fi o țară care produce elicoptere. Dar o să rog organele să nu fie atât de dure”, a declarat președintele Republicii Moldova, Igor Dodon. 

Marţi, zece persoane, muncitori sau coordonatori ai angajaţilor, care făceau naveta din regiunea transnistreană, au fost reţinute în acest caz. Oamenii legii spuneau că „fabrica de elicoptere” ar activa de aproximativ cinci ani, iar aparatele de zbor umau să fie exportate ilegal în spaţiul CSI. În acest caz a fost deschisă o cauză penală pentru pregătirea contrabandei cu aparate de zbor.

Potrivit forţelor de ordine, liderul „afacerii” este un bărbat de 54 de ani, fost angajat al unei structuri statale cu regim special de activitate şi care acum se află în stânga Nistrului. Persoanele vinovate riscă până la zece ani de închisoare.

CITEŞTE ŞI: Detalii în DOSARUL ELICOPTERELOR: Cinci din cele zece persoane reţinute au fost eliberate


Preluat de la: Publika.md